Care sunt pilonii unei iubiri adevărate și cum putem transforma o iubire imatură într-o iubire matură?
Te-ai întrebat vreodată ce este o iubire matură? Ai exemple în jurul tău de iubiri imature și iubiri mature? Privește atent cuplurile care te înconjoară și observă-le stările și comportamentele reciproce. Gândește-te la un cuplu pe care-l admiri și te inspiră, ți-ai dori să preiei practici de la ei? Care anume? Cum crezi, de ce și cum lor le reușește să mențină această relație?
Psihologul Robert Sternberg – definește iubirea adevărată ca o combinație între trei elemente: intimitatea, pasiunea și angajamentul. Când lipsește un element rezultă o anumită combinație nu la fel de puternică, iar când lipsesc două nu avem relații durabile, drept pentru care, chiar dacă proporția celor trei elemente va fi unică în cazul fiecărui individ, totuși combinația cea mai reușită este din toate trei.
Potrivit teoriei lui Sternberg, există opt subtipuri de bază (șapte forme diferite de iubire și o a opta combinație ce reprezintă absența iubirii) – toate putând fi derivate din prezența sau absența a trei componente. Combinația poate fi astfel văzut[ ca vârf al unui triunghi. Iată cele trei componente și câte o mostră de item din cei utilizați pentru măsurarea fiecăreia din ele:
1) Intimitatea, presupune sentimentele de apropiere, conectivitate şi în general un simţ al comuniunii dat de o legătură sufletească strânsă facilitată de proximitate spaţială continuă. Intimitatea este exprimată de: a) dorinţa de a promova bunăstarea celui iubit; b) resimţirea fericirii alături de celălalt; c) consideraţie pentru celălalt; d) sentimentul că te poţi baza la nevoie pe celălalt; e) înţelegere reciprocă; f) împărtăşirea sinelui şi împărţirea bunurilor materiale cu celălalt; g) primirea de suport emoţional din partea celui iubit; h) oferirea de suport emoţional celui iubit; i) comunicare intimă şi j) preţuirea celui iubit în cursul vieţii.
2) Pasiunea, cuprinde pulsiunile, un comportament erotic şi către consumarea sexuală a relaţiei dintre îndrăgostiţi. Pasiunea este exprimată cel mai autentic de năzuinţa intensă de comuniune socială, dar mai ales emoţională şi cu atât mai mult fizică cu celălalt adorat. Dacă intimitatea constituie sursa emoţională a dragostei, în cadrul componentei pasionale sunt localizate resorturile motivaţionale, cuprinzând sursele de surescitare psihică şi excitare fizică în baza cărora se naşte experienţa pasiunii erotice.
3) Devotament/ angajamentul, este componenta cognitivă a dragostei, constând, pe termen scurt, în decizia de a iubi pe celălalt, iar pe termen lung, în angajamentul hotărât de a rămâne alături de celălalt şi de a menţine relaţia afectivă cu acesta.
Dincolo de aceste modalităţi, putem diferenţia între o dragoste sau iubire imatură şi una matură.
Iubirea imatură se caracterizează printr-o intensitate mare, printr-un amestec de dependenţe şi deci de aşteptări ca partenerul să satisfacă mult din nevoile personale; este de fapt dragostea fuzională. Astfel, dragostea imatură este specifică adolescenţilor şi tinerilor. Odată cu maturizarea emoţională, cu dezvăluirea reciprocă a partenerilor şi dezvoltarea încrederii în sine şi în partener, apare şi dragostea matură. Dragostea matură este mai puţin intensă, dar este mult mai profundă; implică încredere, respect şi acceptarea partenerului aşa cum este el (fără tendinţe de a-l schimba, a-l controla sau manipula); presupune a te bizui pe partener, în orice situaţie, indiferent dacă este sau nu de acord cu tine, dacă îi place sau nu; ştii că este acolo şi te va ajuta în ceea ce faci; presupune şi admiraţie şi valorizarea partenerului aşa cum este el. Bineînţeles, la o astfel de dragoste ajung persoanele care se iubesc şi pe sine, persoane cu un Eu bine diferenţiat, care pot să fie autonome şi totuşi să fie implicate emoţional în relaţia cu partenerul. Multe relaţii de cuplu trec de la dragostea imatură la cea matură. Altele se destramă în această tranziţie din cauza incapacităţii unuia sau ambilor parteneri de a iubi matur. Trecerea nu se face uşor, ci dimpotrivă, cu conflicte, suferinţe, adaptări.
Iubirea adevărată ‒ consideră Erich Fromm, unul din cei mai apreciați psihologi – este posibilă exclusiv prin respectarea unicității și a separării dintre noi înșine și celălalt. Acesta este cel mai potrivit mod pentru a ne dezvolta capacitatea de a crea legături puternice și autentice. Fromm vorbește despre iubirea imatură, care pornește de la premisa: „Te iubesc, pentru că am nevoie de tine“, în timp ce iubirea matură vine cu mesajul: „Am nevoie de tine, pentru că te iubesc“.
Ceea ce ajută însă la transformarea iubirii imature în iubire matură, după Fromm, sunt:
• Disciplina – adică angajarea responsabilă a timpului şi a eu-lui personal;
• Concentrarea – asupra partenerului, pentru a-l putea cunoaşte şi înţelege;
• Răbdarea – e nevoie de exerciţiu, în timp şi treptat, pentru a învăţa să iubeşti;
• Sensibilitatea – legată mult de conştientizarea propriilor erori, fluctuaţii de sentimente şi autocontrol;
• Depăşirea narcisismului – ieşirea din propriul eu, din propriile plăceri, din egocentrism şi egoism şi manifestarea modestiei şi a disponibilităţii în relaţie.
De altfel, toţi cei care au ajuns la dragostea matură afirmă că satisfacţia maritală este mult mai crescută, că intimitatea şi satisfacţia sexuală sunt incomparabil mai plăcute şi pline de împliniri decât în timpul îndrăgostirii sau la tinereţe.
Iubirea matură presupune să oferim pe deplin libertate și individualitate. Ce presupune asta? Să ne extindem capacitatea de a iubi, în așa fel încât să respectăm opiniile, preferințele și sistemele de credințe, diferite, ale celeilalte persoane. În esență, a iubi nu presupune a-l face pe celălalt după chipul și asemănarea noastră, și nici găsirea sufletului pereche. Iubirea este „uniunea cu cineva sau ceva din afara propriei ființe, cu condiția menținerii separării și a integrității propriului sine“. Prin urmare, orice manevră centrată mai mult pe a primi iubire și mai puțin pe a oferi iubire este sortită eșecului.
Pentru a avea însă o iubire matură, e nevoie să fie doi oameni conștienți, care formează la rândul lor un cuplu conștient.
Semnele unui cuplu inconștient:
• contactul vizual este întâmplător;
• atingerea lipsește, fie este foarte rară;
• ascultarea nu există, partenerii nu se simt ascultați;
• partenerii sunt ușor de distrat, ușor își duc atenția în alte direcții decât relația;
• ambii trăiesc în imaginație, fiecare are propria realitate și direcție;
• există absență fizică și emoțională.
Semnele unui cuplu conștient:
• contact vizual reciproc conștient;
• atingeri la nevoie, din și pentru plăcere reciprocă;
• ascultare empatică, autentică a nevoilor;
• se întreabă reciproc despre nevoile personale și se vorbește asertiv;
• nu se amenință;
• ambii parteneri știu puterea cuvintelor, tăcerii și evitării;
• prezența celuilalt este simțită cu adevărat;
• există intimitate și deschidere între parteneri;
• în permanență ambii sunt atenți unul la celălalt.
Cuplurile conștiente înțeleg că o relație sănătoasă și fericită implică un efort constant, o alegere zilnică, o atitudine deschisă și o dorință sinceră de a investi în creșterea și dezvoltarea relației lor. Secretul e că trebuie să fii dispus să te explorezi pe tine însuți și să fii curios în legătură cu nevoile, visurile, dorințele și temerile partenerului tău.
Autor: Victoria Chicu, psiholog
Bibliografie:
Capellanus A. Despre iubire. Ediţie bilingvă. Iaşi: Polirom, 2012
Fromm Erich, Arta de a iubi, București, Editura:Trei, 2019
Mitrofan I. și N. Elemente de psihologie a cuplului. Casa de editură și presă "Șansa" S.R.L. București: 1994
Rusu Mihai Stelian, Dragostea ca fenomen psihosocial, între teorie şi metaforă. Teorii metaforice ale dragostei https://www.academia.edu/30615791/Dragostea_ca_fenomen_psihosocial_între_teorie_şi_metaforă._Teorii_metaforice_ale_dragostei
Sternberg, R. J. (1986). A triangular theory of love. Psychological Review, 93(2), 119–135.