top of page

Ce este iubirea?

Oare știi cu siguranță când iubești o persoană?

Dacă da, de unde ai această siguranță?

Dacă nu, cum crezi că ai putea identifica iubirea?


Constituind o combinație în dozaje subtile de emoții, cogniții și comportamente ce sunt implicate în articularea unei relații intime, dragostea rămâne, din cauza încărcăturii sale de mister și irațional, un concept greu de cuprins în cadre teoretice și, în consecință, și mai greu de operaționalizat în laboratoarele psihologilor.


Putem însă conceptualiza iubirea, analizând-o din 3 perspective.

1)  Din perspectiva filosofică, acest sentiment reprezintă o sursă vitală, pe care omul nu ar putea-o refuza vreodată, căci dragostea îl face pe om să se simtă viu și veșnic.

2)  Din perspectiva psihologilor, putem spune că dragostea nu este doar un sentiment compus dintr-o gamă de emoții, ci e și o alegere, deși inițial este involuntară, mai târziu dragostea devine o alegere conștientă și un angajament conștient ce presupune acțiune.

3)  Din perspectiva biologilor, acest fenomen este corelat cu modificări biochimice care determină reacțiile biologice care devin tot mai intense, influențând comportamentul și nu în ultimul rând gândirea lucidă.


Atunci când iubești, organismul nostru funcționează diferit. Când ești îndrăgostit, lucrurile se ”agravează”. Studiile arată că în aceste momente, unele chimicale invadează creierul, precum oxitocina, dopamina, adrenalina și vasopresina, acestea având efecte asemănătoare heroinei.


“Iubirea determină corpul să elibereze o mulțime de substanțe chimice care declanșează reacții fizice specifice. Acest elixir intern al iubirii este responsabil pentru faptul că ne înroșim în prezența persoanei iubite, palmele ne transpiră, iar inima ne bate mai tare.” spune dr. Pat Mumby, de la Universitatea Loyola Chicago.


După ce două persoane au fost îndrăgostite pentru o perioadă mai lungă de timp, corpul trece în faza următoare, producând o anumită toleranță la substanțele chimice ale plăcerii. Faza atracției face locul celei de atașament când oxitocina și vasopresina pătrund în creier, oferind sentimente de bunăstare și securitate.


Imaginile RMN au demonstrat că dragostea conduce la creșterea fluxului de sânge în centrul plăcerii din creier, aceeași zonă asociată comportamentelor obsesiv-compulsive. Acest fapt, corelat cu scăderea nivelului de serotonină, ar putea explica de ce „dragostea e oarbă”. Cercetătorii susțin că, la începutul unei relații, avem tendința de a idealiza persoana iubită, de a vedea doar acele aspecte care ne sunt pe plac.


Iubirea este sentiment destul de complex, deoarece cuprinde în sine mai multe emoții și sentimente.

Dragostea înseamnă dorinţa de izolare cu persoana iubită şi excluderea altor prieteni. Ea este percepută ca o emoţie intensă, asupra căreia individul nu are control. Iubirea se manifestă atât prin afecțiune, atracție și unire față de altă persoană, cât și prin căldură, bucurie, sprijin, încredere, respect, acceptare, înțelegere, admirație, sacrificiu, ș.a.


Și nu în ultimul rând, menționăm faptul că aceasta produce anumite schimbări chimice la nivel de organism, care sunt destul de resimțite pentru persoana în cauză și destul de vizibile pentru medicină. Din pricina ambiguităţii terminologice, ca şi din pricina faptului că dragostea a fost privită întotdeauna ca ceva miraculos, căruia nu ne putem sustrage, pe care nu-l putem pătrunde raţional, acest fenomen n-a putut fi studiat în laborator decât cu mari dificultăţi.


Studiile au demonstrat, că suntem dependenți de dragoste, întrucât radiografiile cerebrale arată felul în care ,,dragostea nebună” și dependența de cocaină activează aceleași zone ale creierului. Fisher și Brown au confirmat faptul că ,,dragostea nebunească” provoacă o senzație similară extazului indus de substanțe halucinogene din pricina activității hormonale. Potrivit descoperirilor lor, nucleul caudat este zona din creier legată direct de dragostea pasională. Au aflat și că atașamentul pe termen lung își află sediul în partea frontală a creierului. Sentimentele care au de-a face cu dorința și incitația sexuală ocupă diferite zone, majoritatea localizate în partea stângă a creierului.


Este foarte interesant să cunoaștem că dragostea variază în funcţie de cultură. Pentru a se îndrăgosti, individul trebuie să fi fost educat într-o cultură care crede în conceptul de dragoste şi îl transmite generaţiei tinere. La fel ca în multe alte contexte, în situaţia în cere ne îndrăgostim, credinţele noastre (despre ce înseamnă a te îndrăgosti) determină ceea ce ni se întâmplă. Pentru a ne îndrăgosti avem nevoie de conceptul de dragoste promovat de cultura din care facem parte. Tesser şi Paulhus (1976) au arătat, în plus, că focalizarea gândirii asupra dragostei face probabilă îndrăgostirea.


Cercetătorii Schachter şi Singer (1962) au arătat că atunci când anumite evenimente ne provoacă o excitare fiziologică, căutăm în mediul extern indici pentru a descoperi cauza excitării. Ajungem astfel să etichetăm excitarea ca o emoţie potrivită cu ceea ce vedem ca stimuli posibili. De pildă, dacă resimţim excitare fiziologică după ce am fost insultaţi, o vom eticheta ca furie. În aceeaşi măsură, dacă o resimţim în timp ce interacţionăm cu un individ atrăgător de sex opus, o vom considera excitaţie sexuală sau dragoste. Întreaga construcţie teoretică a lui Schachter are la bază ideea că indivizii au tendinţa de a interpreta şi înţelege informaţiile care le vin din interiorul corpului.


În multe cazuri, indivizii îşi interpretează greşit excitarea punând-o pe seama sentimentului de dragoste, când ea a fost declanşată de alţi stimuli din situaţie.


Să ne imaginăm un student din Republica Moldova care are prilejul să petreacă un weekend la Paris. Îl însoţesc un alt tânăr şi soţia acestuia, proaspete cunoştinţe. Eroul nostru vizitează oraşul în compania prietenilor săi şi este extaziat. Întotdeauna şi-a dorit să cunoască Parisul. N-a văzut niciodată lucruri atât de frumoase. În starea aceasta îşi dă seama că s-a îndrăgostit de soţia prietenului său. Se simte minunat nu pentru că se află la Paris, ci pentru că ea este mereu alături. Dacă aplicăm la acest caz teoriile pe care le-am expus, ajungem uşor la concluzia că avem de-a face cu o atribuire greşită a excitării. Cu siguranţă, excitarea fiziologică provocată de contactul cu locul la care tânărul a visat din copilărie a influenţat, fără ca el să-şi dea seama, sentimentele pe care le nutreşte acum pentru soţia colegului său.


Prin trasferul excitării, dragostea se amplifică, indiferent de ceea ce face ca inima să bată mai repede. Înţelegem acum de ce experienţele dureroase legate de persoana iubită ne fac să o iubim şi mai mult. Orice stimul care intensifică excitarea fiziologică contribuie la creşterea pasiunii.


Primește informațiile pe care le afli despre dragoste ca o posibilitate nouă de a percepe multiaspectual acest sentiment și a înțelege mecanismul nostru de a reacționa emoțional și comportamental în timp ce iubim. Cu cât suntem mai conștienți de propriile noastre emoții și reacții, cu atât suntem mai capabili să le gestionăm într-un mod sănătos și constructiv în relația de cuplu.



Autor: Victoria Chicu, psiholog




Bibliografie:

  1. Allan și Barbara Pease. De ce bărbații au nevoie de sex, iar femeile de dragoste. Editura Curtea Veche: București, 2011.

  2. Fisher, H. Why We Love. The Nature and Chemistry of  Romantic Love. New York: Henry Holt and Company, 2004.

  3. Gavriliuc Alin. De la relațiile interpersonale la comunicarea socială: psihologia socială și stadiile progresive ale articulării sinelui. Iași: Polirom, 2007.

  4. Gratch Alon, Dacă dragostea ar putea gândi: cum să-ți folosești mintea pentru a-ți ghida inima. Ed. a 3-a. București: Editura Trei, 2017.


120 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page