Una dintre provocările noastre cele mai mari este să înțelegem conținutul bizar al propriei minți. Poate că părem titularii supremi ai craniilor noastre, dar practic rămânem străini prea multor lucruri derulate în lăuntrul lor. O cunoștință ocazională ar putea, după câteva minute de conversație, să deducă mai multe despre psihicul nostru față decât am făcut-o noi de-a lungul mai multor decenii. Suntem adesea ultimii care află ce se petrece în "noi".
Suferim pentru că nu există nici o cale ușoară spre autoobservare. Nu putem deschide o treaptă pentru a ne localiza "sinele". Nu suntem o destinație fixă, ci un spectru mereu în mișcare, fără margini, nefocalizat, vaporos, a cărui natură poate fi dedusă doar retrospectiv, din frânturi amintite cu durere și indicii netransparente. Nu există nici un timp sau vreo poziție avantajoasă din care să descifrăm în mod sigur arhivele experiențelor noastre. Prea multe date pătrund în noi în fiecare momente pentru a ne cerne ușor și a ne aranja senzațiile cu grija și logica pe care o merităm.
Găsim din belșug simptome ale ignoranței noastre de sine. Suntem iritați sau triști, vinovați sau furioși, fără vreun sens credibil pentru originea nemulțumirii noastre. Distrugem o relație ce ar fi putut să meargă, din cauza unui impuls pe care nu îl putem explica. Nu suntem capabili să ne cunoaștem talentele profesionale la timp. Ne petrecem prea multe zile sub nori misterioși de disperare sau copleșiți de valuri de persecuție.
Plătim un preț prea mare pentru ignoranța de sine. Sentimentele și dorințele neanalizate persistă și își distribuie energia aleatorie pe parcursul vieții noastre. Ambiția necunoscută din noi reapare ca panică; invidia se transformă în amărăciune; nervozitatea se transformă în furie; tristețea în depresie. Materialul negat erupe și pătrunde în sistem. Mare parte din ceea ce ne distruge viețile poate fi atribuită emoțiilor pentru care sinele, conștient nu a găsit calea de a le înțelege sau a le adresa la timp.
Socrate spunea: "Cunoaște-te pe tine însuți."
Una din cele mai mari aventuri ale vieţii - cunoaşterea de sine. Este o adevărată tragedie faptul că unii oameni îşi petrec întreaga viaţă fără a avea un scop, o ţintă precisă, împotmolindu-se în frustrări, pentru că nu ştiu nimic despre ei înşişi sau despre felul în care ar trebui să abordeze problemele, multe dintre acestea fiind create chiar de mediul în care trăiesc. Adevărul este în noi, calea vieţii este autodescoperirea.
Odată îndeplinită această condiţie, se poate demara procesul de autocunoaştere, care presupune analiza propriilor gânduri, sentimente, trăiri sau evenimente. Această analiză se va face diferit de modul în care suntem obişnuiți: nu raportăm interiorul nostru la lumea exterioară, ci analizăm complexul evenimentelor și manifestărilor externe în raport cu interiorul ființei. Păstrăm atenția către stimulii exteriori și analizăm reacția pe care fiecare o produce în interiorul (sufletul) nostru. Pornind de la stimulii externi şi analiza reacției la aceştia, se va descoperi în timp propriul mecanism interior și propria metaforă personală, care ne vor dezvălui aspectele ce determină ca viața noastră personală sau socială să fie așa cum este în prezent. Odată cunoscute mecanismele şi metafora personală se pot modela schimbări asftel încât interiorul personal să modifice viaţa exterioară. De asemenea, pe parcursul autoanalizei personale se vor conştientiza propriile nevoi, adevăratele dorinţe, se va determina gradul de fericire sau nefericire; se vor descoperi conflictele interne ce determină prin existența lor conflicte sau nemulțumiri în realitatea palpabilă.
Fără acest proces de autocunoaştere nu pot fi determinate conflictele interne, iar fără cunoaşterea lor nu poate interveni împăcarea lor şi automat schimbarea vieţii în mai bine.
În concluzie, pentru "a trăi" cu adevărat, adică pentru a găsi viaţa satisfăcător de rezonabilă, este nevoie de o imagine personală adecvată şi realistă pe care s-o acceptăm. Trebuie să ne acceptăm singuri. Trebuie să ne stimăm. Nivelul stimei de sine afectează puternic performanţele în toate activităţile, o joasă stimă de sine sporeşte riscul insucceselor, determinând astfel o viziune şi mai sumbră asupra propriei persoane. Fără acest proces de autocunoaştere nu pot fi determinate conflictele interne, iar fără cunoaşterea lor nu poate interveni împăcarea lor şi automat schimbarea vieţii în mai bine.
Autor: Elena Ciocan, studentă Psihopedagogie