top of page

Conflictul care a generat frică

Senzația acută de teamă este greu, dacă nu chiar imposibil de ignorat.

Pentru noi ca moldoveni, dar și pentru restul lumii, frica în ultimele luni a devenit o problemă tot mai apăsătoare. Teama de o posibilă extindere a conflictului din Ucraina asupra țării noastre este prezentă, iar toată gama de știri false și nu numai o alimentează cu succes.


Pentru început, e important să știm că teama este o emoție naturală, firească și este normal să o simțim. Nu o putem nega sau anula, dimpotrivă, ea poate fi utilă.


Cum gestionăm frica și anxietatea în cadrul tabloului actual?


  1. Alege surse de informare corecte și obiective, filtrează, fii sceptic. Este indicat chiar să nu urmărim știrile foarte des, desigur că e important să fim informați, dar cu măsură.

  2. Comunică cu cei dragi și evită comunicarea pe subiecte delicate cu cei care induc panică. De asemenea, atenție la frica colectivă atât de contagioasă, îți va face numai rău dacă intri în horă cu ceilalți și cu ideile lor, fricile lor se mută asupra ta iar panica escaladează.

  3. Păstrează rutina zilnică. Aceasta reprezentând repetarea acelorași lucruri - adică un grad de predictibilitate ce îți oferă încrederea că TU deții controlul asupra ta.


Frica este normală, frica este și utilă. Este însă anormal să te lași dominat de frică, să nu te detașezi de cauzele care o alimentează și să nu apelezi la metode care să te ajute să o gestionezi.


Nu ezita să ceri ajutor specializat atunci când emoțiile negative te copleșesc.


Special pentru această situație greu de înfruntat, organizația noastră a creat Linia Verde de ajutor psihologic rapid și gratuit, pentru persoanele afectate de conflict.

Sună gratuit la 0 800 700 85 între orele 12:00 - 00:00 iar echipa noastră de consilieri te va ajuta.






61 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page